Trei tineri au furat aparate de cafea din Livada în valoare de 25.500 lei
Comunicat. Polițiștii Secției 1 Rurală Arad, împreună cu cei ai orașului Pâncota, au identificat o tânără de 20 de ani, din Livada și doi tineri, de 19 și 22 de ani, din Pâncota, bănuiți de furt.
Cei trei, în perioada 27-30 mai, ar fi pătruns prin efracție în curtea unei societăți comerciale din Livada, de unde ar fi furat 7 aparate de cafea de diferite mărci, capsule de cafea pentru aparate și 300 de pahare din carton, cauzând prin fapta lor un prejudiciu de aproximativ 25.500 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea recuperării prejudiciului și luării măsurilor legale, totodată fiind continuată documentarea activității infracționale a celor trei tineri.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)