Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vizitează România și Moldova
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron vizitează, marți, România, iar miercuri Republica Moldova, pentru a-şi reafirma solidaritatea faţă de aliaţii europeni, cei mai expuşi consecinţelor agresiunii Rusiei în Ucraina, potrivit Radio România Actualități.
Însoțit de președintele Klaus Iohannis, președintele Emmanuel Macron se va întâlni cu militarii francezi trimiși în sprijinul țării noastre la scurt timp după declanșarea războiului din Ucraina.
Prezența militară franceză în România este consistentă, aproximativ 650 de militari, al doilea cel mai mare contingent de soldați după cel american.
O parte dintre aceștia se află la baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, iar alții la Cincu, în județul Brașov, unde este desfășurat Grupul de luptă al NATO, condus de Franța și creat în urma deciziei miniștrilor apărării din țările membre pentru a întări flancul estic al Alianței.
Mai mult, francezii au amplasat în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generație în fața amenințărilor Rusiei. Potrivit unui comunicat al Palatului Élysée, președintele Macron va transmite din România un mesaj foarte clar că Franța rămâne pe deplin angajată alături de aliații din NATO și de ceilalți parteneri europeni.
Miercuri, în Republica Moldova, el va reafirma hotărârea Parisului de a ajuta această țară printre cele mai sărace din Europa și printre cele mai afectate de invazia rusă din Ucraina.
Sursa: Radio România Actualități


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)