Creierul tău încearcă să-ți arate viitorul când privești această iluzie optică





O nouă iluzie optică te păcălește să vezi o gaură neagră în expansiune. În realitate, este statică. În perceperea imaginii, creierul tău încearcă să-ți arate viitorul la care se așteaptă – și anume că te îndrepți către un tunel întunecat. Această iluzie provoacă chiar efecte fiziologice reale: pupilele tale se dilată pentru a primi mai multă lumină, potrivit bigthink.com.
Iluzia optică face parte dintr-un studiu publicat recent în jurnalul științific Frontiers in Human Neuroscience și aproximativ 86% dintre subiecții care au văzut-o au perceput gaura neagră ca fiind mai mare decât e în realitate, în expansiune. Asta se întâmplă deoarece creierul tău încearcă să-ți arate viitorul, cel puțin viitorul la care se așteaptă.
Potrivit psihologilor din spatele studiului, de la Universitatea din Oslo din Norvegia și Universitatea Ritsumeikan din Japonia, privind imaginea, nu vedeți prea departe în „viitor” – decât 100 de milisecunde. Dar, având în vedere că există o scurtă întârziere a informațiilor de la ochi până în zonele superioare ale creierului, perceperea acestui „viitor” poate fi utilă dacă te-ai mișca rapid prin spațiu. Iluzia este de fapt reacția creierului de a anticipa o imagine. De asemenea, este efectul dilatării pupilelor.
Cercetătorii au urmărit ochii a 50 de subiecți în timp ce observau gaura neagră, constatând că participanții care au raportat că au văzut cea mai pronunțată expansiune aveau pupilele dilatate cel mai mult.
Contrastând iluzia găurii negre este iluzia Asahi, creată de profesorul Akiyoshi Kitaoka, unul dintre co-autorii studiului. Aceasta simulează strălucirea luminii puternice a soarelui, ca și cum imaginea este acoperită parțial de frunze sau de nori. Pupilele tale s-ar putea contracta când privești iluzia Asahi, lăsând să intre mai puțină lumină, în încercarea de a evita orbirea.
„Regiunea centrală arată mai luminoasă decât fundalul alb din jurul gradienților, deși este același alb peste tot”, au scris cercetătorii.
Akiyoshi este unul dintre cei mai importanți experți în iluzii optice. El a creat numeroase imagini atrăgătoare și chiar a lansat recent un jurnal cu acces deschis, Journal of Illusion, care are ca scop studierea iluziilor optice și a efectelor acestora asupra privitorilor.
Sursa: Big Think
Comentariile portalului
Pe o scară de la 1 la 10, cât de sigur sunteți?
Gică e cotat cu peste 30% in sondaje. Asta spune totul despre tot, ca să mă esprim asea🤔
== RSPEKT PT ORADEA -- DOTARI DE TOP LA SPIT JUD ORADEA == POATE CITESTE SI EX OSPATARUL CIONCA SI HAITA DE LA CIROZA GALBENA ARAD == BAAA ==ALOCATZI FONDURI PT SPITALUL JUD (...)