Motociclist lovit grav de un camion la ieșirea din Vladimirescu





Un tânăr motociclist a suferit un accident la ieșirea din comuna Vladimirescu, în jurul orei 19:30, intrând în coliziune cu un TIR. Din primele informații, se pare că este un accident grav.
La fața locului a ajuns de urgență un echipaj SMURD.
Potrivit unui martor ocular, circulația este blocată pe un sens de mers.
UPDATE
Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că accidentul a avut loc la km 535+600m. Un bărbat de 56 de ani, din Chișineu-Criș, a condus o autoutilitară cu semiremorcă pe D.N.7, dinspre Vladimirescu spre Arad și a intrat în coliziune cu o motocicletă, condus pe pista pentru biciclete de un tânăr de 28 de ani, proiectându-l într-un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul de 28 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta este neînregistrată. Acesta a fost transportat la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a relevat că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.
Foto: Ironim Iulian / AradTraffic, Facebook
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)