Jurgen Klopp: „Unde se ține finala în sezonul următor? Istanbul? Rezervă hotelul”





Antrenorul german al lui FC Liverpool, Jurgen Klopp, și-a ascuns puțin tristețea pierderii unei noi finale de UEFA Champions League și este foarte optimist în ceea ce privește viitorul.
„În vestiar nimeni nu simte că a fost un sezon grozav în acest moment. Poate avem nevoie de câteva ore pentru asta. Am făcut un joc bun, nu un joc perfect. Nu cred că este posibil un joc perfect împotriva unui adversar pus la punct. Am avut multe atacuri, dar nu cele mai clare. Courtois a avut două intervenții de top”, a început Klopp declarația de după finală.
„Am primit un gol din aruncare de la margine. Valverde a vrut să tragă, Vinicius a fost acolo și atât. Băieții au încercat totul, mai ales la 1-0, apoi am jucat așa cum am fi vrut să jucăm înainte. Am vrut să fim mai curajoși în repriza secundă. Asta le-am spus la pauză”, a continuat antrenorul neamț.
„Nu e rău să ajungi în finală. Este un fel de succes, dar nu succesul pe care vrei să-l ai. Am un sentiment puternic că vom veni din nou. Băieții sunt foarte competitivi. Formăm un grup remarcabil împreună. Unde se ține finala în sezonul următor? Istanbul? Rezervă hotelul”, a spus Klopp, citat de BBC.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)