Studenții vor putea face cursuri online din toamnă
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Guvernul va adopta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care va crea baza legală astfel încât învăţământul universitar cu frecvenţă să se poată desfăşura, într-o anumită pondere, şi online.
„Sunt sigur că miercuri, în şedinţa de Guvern, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă (…) prin care, pentru a eficientiza pregătirea universitară, în funcţie de specificul fiecărui domeniu – medicină, socio-umane, inginerie, va fi posibilă, în cadrul formei de învăţământ cu frecvenţă, fiind redefinit spaţiul universitar, o combinaţie între fizic şi virtual. O să faceţi o parte dinte activităţi şi în format digital. Se va crea baza legală şi până la începerea anul universitar 2022-2023 vor fi definite standardele care vor permite fiecărei universităţi, în funcţie de domeniu, să vă propună o anumită pondere a activităţilor online în paralel cu cele fizice, ceea ce este un important pas înainte”, a declarat Cîmpeanu, sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, organizat la Palatul Parlamentului de Uniunea Studenţilor din România.
El a precizat că verificarea îndeplinirii standardelor va fi realizată, în cel mult cinci ani, atunci când vine rândul evaluării instituţionale.
„Nu vom aştepta ca ARACIS să facă evaluări pentru a verifica noile standarde în fiecare universitate – noile standarde reprezintă o obligaţie şi trebuie realizate înainte de începerea noului an universitar -, ci vom aborda o variantă necesară în societatea românească, aceea a încrederii: universităţile îşi asumă, iniţiind acest proces combinat, prezenţă fizică-activităţi online, respectă standardele care vor fi cunoscute la începerea anului universitar, urmând să probeze acest lucru, într-un an, doi sau maximum cinci, când vine rândul evaluării instituţionale”, a adăugat Cîmpeanu.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)