Netflix ar putea să introducă reclame și să restrângă partajarea parolelor la sfârșitul acestui an, potrivit unor surse





Netflix ar putea lansa în cursul acestui an un nou abonament mai ieftin, însă cu reclame incluse, potrivit CNBC, care citează surse din interior.
Potrivit surselor, directorii Netflix ar fi anunțat angajații că se lucrează la introducerea unei astfel de oferte și se așteaptă ca lansarea să aibă loc în ultimele trei luni ale anului 2022. Asta ar însemna că o decizie a fost luată în acest sens și că procedurile demarate au fost chiar accelerate. Co-Directorul Executiv al companiei, Reed Hastings, a spus recent că deocamdată este doar analizată această opțiune, dar în niciun caz nu va fi aplicată decât peste un an sau doi.
Pe o piață de servicii de streaming video din ce mai competitivă, numărul abonaților Netflix a stagnat în ultimul timp și acțiunile companiei sunt în scădere cu cca. 60% în ultimul an, potrivit NASDAQ. Un abonament mai ieftin, cu reclame incluse, ar putea ajuta la atragerea și păstrarea consumatorilor atenți la preț, sunt de părere analiștii.
Se vehiculează, de asemenea, că Netflix va începe tot în aceeași perioadă să limiteze partajarea parolelor, scrie CNBC, adăugând că purtătorii de cuvânt ai companiei au refuzat să comenteze știrea.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)