Pugilistul arădean Flavius Biea luptă, sâmbătă, pentru două centuri. Rivalul din cadrul galei de la Timișoara este un argentinian





Pugilistul Flavius Biea – născut la Arad și stabilit la Timișoara – va boxa în data 7 mai, pentru două centuri, WBC International şi IBA Intercontinental.
Fostul campion mondial al amatorilor Francisc Vaştag şi vicepreşedintele WBC, Alberto Guerra, se numără printre personalităţile care vor asista, sâmbătă 7 mai, la Gala Boxing Fighting Championship 2, care care drept cap de afiş meciul dintre Flavius Biea şi argentinianul Ricardo Ruben Villalba, potrivit unui comunicat.
„Nume grele ale nobilei arte vor fi prezente pentru a-l încuraja pe Biea. Francisc Vaştag, considerat de specialişti cel mai bun boxer amator român, remarcându-se prin loviturile combinate în serie, directele şi croşeele în viteză, va fi şi de această dată alături de Flavius”, se arată în comunicat.
Invitat special va fi maestrul Titi Tudor, cel care l-a descoperit pe marele campion Leonard Doroftei şi care a fost antrenor coordonator al lotului naţional în perioada când Biea a avut cele mai bune performanţe în boxul amator: campion mondial, vicecampion mondial şi triplu campion european.
„Pe 7 mai voi urca din nou în ringul de box, la Timişoara în faţa tuturor celor care m-au susţinut de-a lungul carierei mele, au venit, au plătit bilete indiferent de vremurile pe care le-am trăit! Mă bucur că după o pauză atât de lungă putem reveni în faţa voastră cu un alt eveniment valoros unde vor fi puse în joc două centuri importante”, a declarat Biea.
Biea va boxa cu argentinianul Villalba în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timişoara.
Biea (32 ani), care are 20 de victorii (10 KO) şi un eşec (prin KO) la profesionişti, şi-a apărat cu succes centura IBA Intercontinental la categoria super welter, pe 30 iulie 2021, printr-o victorie la puncte în faţa mexicanului Ivan Alvarez, la Timişoara.
Villalba (32 ani) are 20 de victorii (8 KO), 5 înfrângeri (3 KO) şi un meci nul la profesionişti.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)