„Farmecul Copilăriei” revine în Parcul „Aventura Voinicilor“





Comunicat. Evenimentul dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei – Arădenii retrăiesc amintiri duminica“, ediția 2022, va fi organizat, după doi ani de pauză cauzată de pandemie, în Parcul „Aventura Voinicilor“ din municipiul Arad, prima întâlnire cu cei mici fiind programată duminică, 8 mai.
Organizatorii abia așteaptă reîntâlnirea cu cei mici, cu atât mai mult cu cât evenimentul aniversează anul acesta 10 ani de la debut.
Astfel, prima întâlnire programată duminică, 8 mai, de la ora 17:00, va fi una de excepție, pentru că organizatorii au doi invitați speciali: pe magicianul Cătălin Pintea și pe clownul Sam.
Din program nu vor lipsi atelierele creative, jocurile, baloanele modelabile, pictura pe față, concursurile dar şi multe alte activităţi potrivite pentru cei mici.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
PROGRAM luna mai:
8 mai, ora 17:00 – spectacol de magie cu Cătălin Pintea și clownul Sam
15 mai, ora 17:00 – Picnicul copilăriei (prezentare și pregătire alimente sănătoase – platouri haioase)
22 mai, ora 17:00 – Jocurile copilăriei
29 mai, ora 17:00 – Teatru de marionete cu Soso și Nuți
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este