Au fost prinși hoții care au furat duminică noaptea o mașină din Pâncota
Comunicat. Polițiștii Orașului Pâncota au identificat, la data de 12 aprilie, doi bărbați de 33 și 43 de ani, din localitățile Pâncota și Dieci, care în noaptea de 10/11 aprilie au furat un autoturism parcat pe strada Luncii în fața stadionului din localitate, pe care ulterior l-ar fi vândut unui arădean în vederea dezmembrării contra sumei de 1.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate, autoturismul fiind găsit și ridicat de polițiști din incinta unui depozit situat pe strada Eftimie Murgu din municipiul Arad.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii stări de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)