Accident grav, azi noapte, pe DN 6: două persoane și-au pierdut viața!
Un grav accident s-a petrecut, azi noapte, în jurul orei 03.00, pe DN 6, între localitățile Plugova și Mehadia, scrie pressalert.ro.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani conducea un autotren înmatriculat în Bulgaria, din direcția Orșova spre Caransebeș, iar la kilometrul 389+320m, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală stânga cu un alt autotren înmatriculat în Turcia.
În urma impactului, conducătorul auto bulgar dar și un bărbat de 51 de ani, pasager în cabina aceluiași autotren, și-au pierdut viața. Șoferul celuilalt ansamblu de vehicule, cetățean turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)