Loredana și Festivalul „Rock and bikes” la Zilele Aradului 2014
Loredana, Puya și CRBL sunt printre primele vedete autohtone anunțate pentru programul Zilelor Aradului din acest an, pe lângă care se anunță și două evenimente în premieră: Festivalul „Rock and bikes” și Târgul estival. Acesta din urmă nu ar fi o noutate, decât locația: Piaţa Avram Iancu şi strada Meţianu.
Zilele Aradului încep în 15 august şi se încheie în 24 august, în ultima zi având loc tradiționalul Festivalul Cătlanelor, la Ştrandul Neptun. Loredana va cânta la Arad în seara zilei de 23 august, iar în primele două zile ale manifestărilor dedicate orașului, respectiv 15 şi 16 august, la Pădurea Ceala (Trei Insule) va avea loc, în premieră, Festivalul „Rock and bikes”. Sutele de motociclişti aşteptaţi vor putea asculta trupe rock locale şi din străinătate, între care Fractal, Corso, Metallica Masterpiece, Kempes, Nişte Băieţi, AC/BC (HU), Paralel (SK), Trooper (TG) şi Uzletembers (HU).
Tot în premieră, Târgul estival nu va mai avea loc pe bulevardul Revoluţiei, între Teatru şi Primărie. Decizia a fost luată din cauza lucrărilor de pe mai multe străzi din zona centrală, care deja îngreunează circulaţia. Astfel, târgul se va desfăşura în Piaţa Avram Iancu şi pe strada Meţianu.
Programul nu este finalizat sută la sută și în măsura în care se vor opera modificări, o să revenim.
Comentariile portalului
== O ADUNATURA -- CARACTERE DE POLITZAI -- CAT TIMP 87/100 DIN PROFESORI AU VOTAT O HOATZA INTELECTUALA - O IMPOSTOARE ==POSTLICEAALA ASTA NU MERITA GRAM DE RESPECT -- SCARBA MI E ==
În definitiv totul se rezumă la: lipsa respectului și a bunului simț. Știm cu toții foarte bine de ce s-au pierdut acestea...
Bineînțeles că Afacerea Plandemia și Inteparea i-a atras inclusiv pe candidatul de care vorbiți!Fiind la adăpostul respectării Protocolului Arahatian au făcut să dispară (...)