Spulberate pe trecerea pentru pietoni! Două fetițe, dintre care una a murit, au fost lovite de o mașină de poliție





Amplă anchetă în București, după ce două fete de 13 ani au fost lovite pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție. Autospeciala circula cu mai bine de 80 de kilometri pe oră. Estimările par a fi confirmate de imagini pe care Digi24 le a obținut în exclusivitate, surprinse de o cameră de supraveghere, imediat după impact. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
Cele două fete mergeau către școală, spun martorii. Nimic nu le-a alertat în momentul în care au început să traverseze – autospeciala de poliție avea girofarul pornit, dar nu și sirenele.
Valentin Stan, jurnalist Digi24: Mașina de poliție venea din spatele meu, le-a lovit pe cele două fete chiar pe trecerea de pietoni în momentul în care ele voiau să ajungă chiar pe partea cealaltă. Impactul a fost atât de mare încât cele două fetițe au fost aruncate la aproximativ 50 de metri distanță, în locul în care acum se află ambulanța.
Imagini surprinse de o cameră de supraveghere arată momentele de după impact, care confirmă informațiile preliminare din anchetă – autospeciala circula cu peste 80 de kilometri pe oră.
Martorii au sunat la 112. Două echipaje SMURD au fost trimise de urgență în zonă.
Martorii confirmă că mașina de Poliție avea sirena pornită, dar circula cu viteză și acuză că agentul a fost favorizat de colegi.
-Avea viteză foarte mare, doar semnale luminoase, se vede că a rămas aici, fără efecte sonore, nimica! Salvările au fost chemate de populație, de oameni, ei au chemat strict poliția. L-au luat, l-au ascuns în cazan pe șofer, fără să îl testeze.
De cealaltă parte, Poliția spune că agentul de 30 de ani care era la volan, și care are mai bine de cinci ani vechime în instituție, a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a fost zero.
O amplă investigație a fost deschisă – s-au făcut măsurători meticuloase, mai ales că marcajul rutier al trecerii de pietoni pe care erau victimele este șters, iar trecerea nu are semafor, ci doar un indicator rutier.
Traficul rutier a fost blocat în zonă aproape 4 ore, înainte ca mașina de poliție să fie ridicată.
Sursa: digi24.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.