Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad atenționează cetățenii care intră în țară să se asigure că au completat formularul digital de intrare în România, întrucât de la punerea în aplicare a acestei cerințe, foarte multe persoane s-au ales cu amenzi din cauza că nu îl dețineau. O amendă ajunge la 3000 lei, dacă nu e plătită în 15 zile.
„Din nou am apelat la voluntari… Doar că, de data aceasta, nu are legătură cu introducerea de pozitivi din valul 5. Este vorba de volumul de muncă ridicat pentru a emite amenzile privind necompletarea «Formularului digital de intrare în România».
În vederea identificării contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României (și maximum 24 după intrare) toate persoanele au obligația de a completa Formularul digital de intrare în România.
Completarea formularului se realizează în format digital, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României, prin accesarea adresei web plf.gov.ro.
DSP Arad a emis până acum 1745 de amenzi, doar pentru județul Arad…până azi. Noi primim de la Politia de Frontieră un tabel în Excel cu «Nume, Prenume, Adresă». Dacă ați traversat granița și a trecut mai mult de 24h și nu ați completat PLF-ul, se emite instant amenda, la fel ca și la rovinietă. La noi ajunge doar tabelul în baza căruia completăm două procese verbale. Acestea ajung la inspectorul responsabil, sunt semnate, introduse în plicuri pe care se tipăresc adresele, formularul de la poștă, etc… Amenda este 3000 de lei și se poate plăti în 15 zile, jumătate din minim, adică 1000 de lei. Dacă cineva a trecut zilnic și nu a completat acel formular, zilnic se va emite amenda. Aveți mare grijă, vă rugăm. Dacă amenda nu este plătită se va da în debit, la Primăria de care aparțineți”, atrage atenția directorul DSP Arad.
Mai multe detalii despre formularul digital de intrare în România puteți afla și pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră: www.politiadefrontiera.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)