Mihai Butean ar putea ajunge la UTA. Fotbalistul mai este dorit de Chindia și Sepsi





UTA a renunțat în această iarnă la cinci jucători, iar pe alți trei dorește să-i împrumute la alte cluburi la care să joace. În schimb, clubul arădean dorește să aducă în locul acestora un fundaș lateral, un mijlocaș de bandă și doi jucători de atac.
Astfel, au plecat Tomozei, Bustea și Florin Ilie, iar cu Ioan Hora și Liviu Antal se negociază rezilierea contractelor. Hora și Antal nu vor pleca în cantonamentul din Antalya, acolo unde nu vor ajunge nici portarul Mociu și mijlocașii Tudor Călin și Mar.
Unul dintre jucătorii cu care s-a discutat în această perioadă este Mihai Butean, jucător care nu mai intră în vederile lui Dan Petrescu la CFR Cluj și ar putea ajunge sub formă de împrumut la Arad. Fost jucător al Astrei, Butean a semnat cu CFR în 2019 dar a evoluat foarte puțin la gruparea campioană. În sezonul trecut a evoluat pentru Gaz Metan Mediaș.
Transferul său la Arad ar putea fi blocat din considerente financiare. Butean primește la CFR Cluj suma de 180.000 de euro pe an, adică 15.000 de euro pe lună.
În acest sezon, jucătorul de 25 de ani a bifat un singur meci oficial, în Cupa României, contra Universităţii Craiova, când campioana a pierdut, cu 1-0. Fotbalistul născut în orașul Cluj Napoca poate evolua atât în banda stângă cât și în dreapta și este cunoscut pentru apetitul său ofensiv. A fost folosit și ca mijlocaș de bandă atât la Astra cât și la Gaz Metan.
De serviciile lui Mihai Butean s-au mai interesat Chindia Târgoviște și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)