Fostul șef al Poliției Locale Oradea, condamnat la 8 ani închisoare după ce și-a înjunghiat soția





Fostul şef al Poliţiei Locale din Oradea a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare, după ce și-a sechestrat și înjunghiat fosta soție. Totul s-a întâmplat la începutul anului, într-o parcare din oraș.
În urma unui conflict, bărbatul a început să-și lovească fosta soție, apoi a înjunghiat-o de cinci ori. Victima a ajuns la terapie intensivă cu leziuni de „gravitate medie şi mare”, toate provocate prin înjunghiere, care i-au atins şi afectat organe vitale. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale
Agresorul a fugit de la fața locului, însă a fost prins câteva ore mai târziu.
Condamnarea, pentru tentativă de omor calificat și lipsire de libertate, este în primă instanță. Drept urmare, poate fi contestată.
Paul Ladislau Kover a fost, pe rând, şef al Biroului personal al Primăriei, director adjunct al Poliţiei Comunitare, iar apoi şi director. În 2014, el a fost concediat, însă a deschis proces împotriva Poliţiei Locale, obţinând în instanţă reîncadrarea sa. Astfel, în 2016 a revenit la Poliţia Locală ca şef Birou Disciplina în Construcţii şi Protecţia Mediului, funcţie pe care ulterior a pierdut-o, în prezent fiind simplu poliţist local.
Anul trecut, victima, de care divorțase, obținuse un ordin de protecție împotriva lui pentru o perioadă de 3 luni. Instanţa a dispus ca bărbatul să fie evacuat din locuinţă şi să păstreze o distanţă de 200 metri față de femeie.
Sursă Digi24
Comentariile portalului
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)
Oare nu ar putea să fie votat doar in Polonia? 🤣
Ai vrea sa dai câte 10 lei tuturor celor care au aterizat în ultimii 15 ani la Arad? Vorbești ca sa te afli in treabă, chiar dacă ești habarnist.