Și-a ucis propria mamă! Tânărul din Petriș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că la data de 18 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112, de către un bărbat despre faptul că fratele său i-ar fi aplicat mamei mai multe lovituri în zona capului cauzând-i decesul.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, bărbatul de 28 de ani, din comuna Petriș, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama sa, pe fondul unei discuții în contradictorii i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și ar fi strâns-o de gât.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat magistraților Tribunalului Arad care au emis asupra sa un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Comentariile portalului
Pacat ca nu ati pus poze si de la cealalta scara, respectiv scara A. Sa dea Dumnezeu multa sanatate oamenilor care in decursul anilor au facut un colt de rai (...)
@MarlboroMan . Ce frumos ar fi daca lucrurile s-ar putea face așa ușor cum le visăm...! Cu sau fără statuia Ostașului Român, o săpă (...)
In articol scrie data de 4 mai 🤔🤔🤔oare au fost anunțați cu o zi înainte?🤣