Atac cu posibilă motivație teroristă în Norvegia! Cinci persoane ucise într-un atac cu arc și săgeți





Un bărbat înarmat cu un arc şi săgeţi a ucis cinci persoane şi a rănit alte două, miercuri, la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei, a anunţat poliţia norvegiană care a arestat un suspect, transmit AFP şi Reuters.
Poliţia norvegiană a arestat un danez de 37 de ani, suspectat a fi autorul unui atac cu arc şi săgeţi care a făcut cinci morţi şi doi răniţi miercuri la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei, anchetatorii neexcluzând până în prezent o motivaţie teroristă, notează AFP.
Suspectul, arestat la scurt timp după incident, este un cetăţean danez de 37 de ani care locuieşte în Kongsberg, a anunţat poliţia norvegiană într-un comunicat publicat în cursul nopţii de miercuri spre joi.
„Am decis să confirmăm această informaţie, deoarece există multe zvonuri care circulă pe reţelele sociale în jurul autorului atacului, unele persoane implicând persoane care nu au legătură cu faptele grave comise”, a adăugat poliţia.
Mai devreme, un responsabil al poliţiei locale, Oyvind Aas, făcuse cunoscut într-un briefing de presă că au murit cinci persoane şi alte două au fost rănite, notează digi24.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este