Lege nouă! Se interzice solicitarea de copii ale documentelor emise de stat
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.
Proiectul de lege completează OUG 41/2016.
„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede proiectul de lege.
Au votat „pentru” 291 de deputaţi, iar „împotrivă” unul singur.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Sursă stiripesurse.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)