Săptămână plină pentru jandarmii arădeni. Aproape 400 acțiuni, unele legate de droguri, violență, ori haine de contrabandă
Comunicat. În total, jandarmii arădeni au avut 392 misiuni săptămâna trecută. În urma misiunilor desfășurate săptămâna trecută, jandarmii arădeni au constatat în flagrant trei infracțiuni „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare; lovirea sau alte violențe; deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept” și au aplicat 35 de amenzi în valoare totală de 12.800 lei, din care 30 pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și cinci pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a trei infracțiuni pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Echipajele de Jandarmerie aflate în serviciu au răspuns la 10 apeluri efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în care s-au raportat încălcări a unor norme de conviețuire socială sau de altă natură și pentru care s-au luat măsurile legale.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)