A mers cu taxiul la furat! A fost prins de polițiștii din Pâncota cu produsele în mașină





Comunicat. Polițiștii Orașului Pâncota au depistat la data de 25 septembrie a.c., un autoturism care se deplasa pe raza localității în regim de taxi, condus de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Brăila.
În urma efectuării controlului autoturismului în portbagajul acestuia au fost descoperite mai multe produse alimentare și nealimentare susceptibile a proveni din furturi, aparținând pasagerului autoturismului un bărbat de 45 de ani din municipiul Marghita, județul Bihor.
Din verificări a reieșit că bunurile transportate ar fi fost sustrase dintr-un magazin din Salonta, județul Bihor.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit societății comerciale.
Totodată, în aceeași zi, bărbatul de 45 de ani ar mai fi încercat să sustragă dintr-un supermarket din localitatea Pâncota mai multe cutii de detergent însă acesta a fost prins.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)