La iarnă, gazele ar putea ajunge la preţuri inaccesibile





Preţul gazelor naturale înregistrează o creştere istorică, iar asta este o veste proastă pentru toată lumea, de la producătorii de ceramică din China şi până la clienţii unei patiserii din Paris, arată o analiză realizată de Bloomberg. Costul gazelor este deja la un nivel record pentru acest moment al anului în majoritatea pieţelor importante şi se pare că va continua să crească, ceea ce riscă să afecteze revenirea din pandemia de Covid-19.
„Energia stă la baza economiei. Preţurile mari la energie reverberează de-a lungul lanţului de aprovizionare şi ar putea afecta relansarea incipientă”, susţine Bruce Robertson, analist la Institute for Energy Economics and Financial Analysis.
Rusia a început să limiteze exporturile de gaze
Preţul gazelor naturale a început să crească în mod serios la începutul verii în emisfera nordică, când a devenit clar că nu va exista o ofertă suficientă în Europa pentru a permite umplerea tradiţională a depozitelor golite în timpul iernii. Cel mai mare furnizor al Europei, Rusia, a început să limiteze exporturile de gaze prin conducte, din mai multe motive, precum cerere mare de pe piaţa internă, perturbările de producţie şi un acord pentru un tranzit mai redus al gazelor naturale prin Ucraina.
Citeşte mai mult pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.