A murit Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent și celui mai vechi club de jazz din țară





Unul dintre cei mai vizionari oameni de cultură din România, Voicu Rădescu, a încetat din viață la 65 de ani.
Este cel care în 1994 a creat Green Hours 22 jazz-café, cel mai vechi club de jazz din țară, Green Records – unicul label muzical aparținând de un club în România și Teatrul Luni de la Green Hours, primul teatru independent din România, scrie Urban.ro.
Voicu Udrea Dan Rădescu s-a născut pe 3 noiembrie 1955 într-o familie cu rezonanțe istorice. A fost nepotul generalului Nicolae Rădescu, cel care a condus România ca prim-ministru între 7 decembrie 1944 și 1 martie 1945, iar părinții săi au fost comuniști ilegaliști.
În martie 2021 a fost declarat cetățean de onoare al Bucureștiului, iar în cadrul ceremoniei, regizoarea Lia Bugnar – a cărei carieră este strâns legată de Green Hours – a spus: „Sunt 27 de ani de când ai început utopia numită Teatru Luni de la Green Hours. Într-un subsol lung și îngust, un bar de pe vremea comunismului, ai reușit să faci cu adevărat un teatru. Adevărat, în sensul că acolo s-au făcut spectacole memorabile cu nume mari pe afiș – Maia Morgenstern, Coca Bloss, Constantin Cojocaru, Alexandru Dabija, Mihaela Rădescu, Dorina Crișan Rusu, dar și nume mici pe vremea când au pășit în Green și care în timp au devenit de referință în teatrul românesc – Radu Afrim, Marius Manole, Florin Piersic Junior, Andreea Bibiri, Șerban Pavlu, Geanina Cărbunariu, Radu Apostol, Dorina Chiriac, Andreea Vălean, Peca Ștefan, Ana Mărgineanu, Ada Milea, Tudor Aron Istodor, Ana Ularu, Dragoș Bucur, Radu Iacoban, llinca Manolache și atâția alții”.
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)