Aproape o mie de elevi arădeni încep luni sesiunea de toamnă a Bacalaureatului




998 elevi din județul Arad s-au înscris la sesiunea a doua a Bacalaureatului, care începe luni, 16 august. 616 dintre aceștia sunt din municipiul Arad.
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului durează până pe 19 august şi începe cu examenul la Limba şi Literatura Română – proba scrisă.
Vor urma proba obligatorie a profilului, proba la alegere şi apoi examenul la limba şi literatura maternă.
Probele scrise încep la ora 9:00, dar elevii vor fi primiţi în sala de examen până la 8:30, cu respectarea măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Apoi, între 23 şi 31 august vor avea loc procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale.
Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, se va face pe 31 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până seara, la 18:00, atât în format fizic, cât și electronic.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.
Centrele de examen din municipiul Arad sunt Liceul Național de Informatică, Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, iar în județ: Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, Liceul Teoretic Sebiș și Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișineu-Criș.
Centrele de evaluare vor fi la Colegiul Economic, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” și Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” din municipiul Arad.
Comentariile portalului
Mulțam de apreciere!
Mai bine merem la unguri.
Nu vrei tu sa marsh mai bine? Hotul are opinii...