Arădenii își uită bunele maniere. Două persoane au fost prinse în timp ce își lăsau gunoaiele pe străzile din municipiu
Comunicat. În ultimele două zile, polițiștii locali au depistat și sancționat drastic două persoane care au abandonat pe domeniul public deșeuri, în plină zi, producând disconfort celorlalți cetățeni.
Primul contravenient, C.I. a fost surprins pe camerele video instalate în teren și monitorizate la dispeceratul DGPLA în timp ce abandona pe str. Mucius Scaevola deșeuri textile (covoare), cartoane și un aparat electronic defect. Acesta a fost amendat cu 6000 de lei, conform Legii 211/2011.
O a doua persoană, T.M., cu domiciliul în localitatea Livada, a fost identificată în urma unei sesizări venite din partea unui cetățean, pentru că a transportat cu un automobil și deversat o cantitate mare de deșeuri menajere pe str. Liviu Rebreanu din cartierul Confecții. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă de 1000 lei deoarece a plasat gunoiul în altă locație decât cea unde domiciliază.
Direcția Generală Poliția Locală Arad reamintește cetățenilor să semnaleze, în cazul în care observă astfel de situații sau alte aspecte de încălcare a legislației de mediu, inclusiv la sfârșit de săptămână, la numărul de telefon 939, iar un echipaj se va deplasa pentru luarea măsurilor legale.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)