Bulgaria înăsprește măsurile după ce numărul cazurilor a crescut în ultima perioadă





În câteva zile, Bulgaria va intra în zona portocalie din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid, a anunțat ministrul adjunct al sănătății, dr. Dimitar Petrov, care a spus că, în acest context, vor fi aplicate noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului.
Conform Digi24, Petrov a spus că măsurile vor fi înăsprite și vor fi făcute mai multe controale, însă, odată cu intrarea în zona roșie vor fi aplicate „măsuri drastice”, potrivit Novinite.
„În prezent, vor fi intensificate controalele antiepidemice la interior, unde se adună mulți oameni. Sunt vizate în principal cluburile din stațiuni, acolo unde există suspiciuni că nu sunt respectate măsurile”, a declarat dr. Dimitar Petrov.
„Nu se poate ca într-un local cu 200 de locuri să avem 2.000 de persoane în interior. De asemenea, unitățile amenajate în aer liber, unde se adună multe persoane, vor avea probabil anumite restricții. Acestea sunt principalele locuri de contaminare. Plajele nu ridică astfel de probleme, sunt în aer liber și bate vântul”, a mai spus Petrov.
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)