O seară plăcută la băncuțe, pe acorduri de vioară | Foto • Video





Când te gândești la malul Mureșului, îl asociezi automat cu pulsul Aradului. Încă de la începuturile orașului nostru, oamenii au avut viața în strânsă legătură cu râul și al său dig. Malul Mureșului e dintotdeauna locul în care arădenii merg să se simtă bine. E loc de plimbare, loc de socializare și, cândva, era chiar loc pentru muzică.
Recent, municipalitatea și-a îndreptat din nou atenția către această zonă și tocmai de aceea a fost reamenajată o parte din dig, chiar în apropiere de locul unde pe vremuri se adunau oamenii să asculte fanfara. Poreclit „La băncuțe”, proaspătul inaugurat loc din josul pasarelei, către Parcul Eminescu, a găzduit un prim astfel de eveniment muzical, un cvartet de coarde de la Filarmonică de această dată nu fanfara, pentru a crea o seară de vineri plăcută, în care lumea să se adune și să se destindă.
Am fost informați de către Doru Orban, managerul Filarmonicii, că astfel de seri muzicale urmează să mai fie organizate în locul respectiv în decursul acestei veri, iar noi nu putem decât să primim vestea cu bucurie.
Uneori lucrurile simple sunt cele mai eficiente.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣