Bugetul dedicat PNDL, epuizat! Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila spune că nu sunt motive de îngrijorare





Ministerul Dezvoltării a informat primăriile pe 22 iunie că a epuizat bugetul de 4 miliarde de lei dedicat controversatului Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit unui document consultat de Economedia.ro și confirmat de Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.
În scrisoarea transmisă primarilor, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, îi anunță că ministerul ”a epuizat creditele bugetare alocate PNDL pentru anul în curs” și le transmite că există două posibilități de acțiune.
Prima posibilitate e decontarea lucrărilor din surse proprii (de la bugetul local), iar a doua posibilitate este sistarea lucrărilor ”în vederea evitării înregistrării de arierate”.
Ministrul Cseke Attila a declarat pentru Economedia.ro că înștiințarea este ”o procedură legală obligatorie, vreau să liniștesc pe toată lumea, nu se întâmplă pentru prima oară. Facturile depuse până în 15-17 iunie, care îndeplinesc condițiile, vor putea fi plătite. Plăți vom efectua până la 20 iulie. Va exista deci maximum o lună de zile în care ministerul nu va face plăți. Dar la rectificarea din august vor fi alocate surse importante pentru PNDL. Autoritățile locale pot face plățile din buget, cu decontare ulterioară. Se pot continua lucrările și din august se reia plata facturilor”, notează G4media
Citește integral pe economedia.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)