Accident pe strada Condurașilor! Un tânăr ar fi pierdut controlul scuterului pe care îl conducea





Seara aceasta a fost una „neagră” pentru un tânăr care se ocupa cu livratul mâncării la domiciliu. Se pare că a fost victima unui accident care s-a petrecut pe strada Condurașilor.
Cei care s-au aflat la fața locului au declarat că victima ar fi fost resuscitată, însă momentan nu se cunosc aceste detalii, iar din primele informații primite din partea reprezentanților IPJ Arad, accidentul nu ar fi fost chiar atât de grav.
Se pare că accidentul s-ar fi produs pentru că tânărul ar fi pierdut controlul scuterului.
UPDATE
„Un tânăr de 22 de ani, din Arad, în timp de conducea un moped pe strada Condurașilor. În dreptul imobilului cu numărul 18 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă. Tânărul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că nu consumase alcool. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului„, a declarat Claudia Iuga, Purtătorul de Cuvânt al IPJ Arad.
Comentariile portalului
Cu mare regret am observat că nu ne mai frecventați.... din păcate, ceea ce nu ați înțeles la momentul în care a început să vă jignească (...)
Dacă are acceptul lui Falcă acest individ crede că poate să facă orice îl taie capul trebuie demolată această construcție ilegală și o amendă care să l usture chiar ș (...)
Lăsați că e bine.... , că n-au venit rușii..., în rest TOTUL E EXACT AȘA CUM LE ȘTIAM !!! PS: poate nu vă deranjam, din nou, dar zappâ (...)