Noi investiții de milioane la CET Hidrocarburi. Primăria va înlocui cazanele de apă fierbinte





Primăria intenționează să schimbe cele două cazane existente la ora actuală la CET Hidrocarburi cu unele mai performante, care să fie conforme cerințelor de mediu ale Uniunii Europene, astfel că a câștigat un proiect pe fonduri EU în valoare totală de 34.121.995,56 lei (cca. 7 milioane de euro), din care o parte trebuie acoperită din bugetul local.
Pentru a acoperi sumea necesară, consilierii locali municipali vor supune la vot în viitoarea ședință CLM un proiect de hotărâre, care o dată votat va „scoate” din bugetul local 7.175.093,06 lei. Din această sumă, potrivit documentului, 4.755.335,75 lei reprezintă 15% din contribuția pe care trebuie să o facă Primăria, iar 2.419.757,31 lei sunt cheltuielile neeligibile (adică suplimentare, care nu s-au încadrat în proiectul câștigat), care vor fi acoperite în două etape, o parte în anul 2021, iar alta în 2022.
După cum aflăm din proiectul de hotărâre, în prezent încălzirea care se produce la CET Hidrocarburi se face cu două CAF-uri (Cazane cu Apă Fierbinte) de câte 116 MW fiecare, dar care nu funcționează la capacitate pentru asigurarea necesarului de consum al abonaților.
„Instalațiile sunt vechi, cu un număr mare de ore de funcționare, au randamente scăzute și costuri de producere a Gcal mari. Conform cu Strategia de alimentare cu energie termica a Municipiului Arad 2020-2030, care a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 95/2020, se propun o serie de investiții pentru eficientizarea și optimizarea sistemului. Una din investițiile propuse este înlocuirea cazanelor existente cu trei CAF-uri a câte 35 MW fiecare. Prin instalarea cazanelor se urmărește conformarea la noile cerințe de mediu conform Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale , transpusă în legislația românească prin Legea 278/2013”, se arată în proiectul care va fi supus votului consilierilor.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)