Ziua Europei, sărbătorită de cei mai mici dintre pecicani: „Copilașii au făcut o călătorie imaginară prin câteva țări”
Ziua Europei urmează să aibă loc în curând, pe data de 9 mai, iar micii pecicani nu au ratat ocazia de a sărbători. Preșcolarii din Pecica, aparținând de „Grupa florilor de la Grădinița PP 2 Pecica” s-au adunat și au reușit să facă ceva frumos în cinstea Europei, cu câteva zile înainte de marele eveniment. Cei mici și-au ales o temă delicioasă prin care să reprezinte această sărbătoare și și-au petrecut ziua înconjurați de mâncare, tema aleasă de ei fiind „Gastro Euro Kids”.
Copiii au fost împărțiți în grupe de câte doi sau trei și fiecare grupă a reprezentat câte un fel de mâncare specifică unei regiuni din Uniunea Europeană. Unii dintre ei au avut în față pizza, alții mămăligă, în total regăsindu-se pe mesele lor cinci feluri de mâncare, acestea reprezentând țări precum România, Ungaria, Austria, Grecia și Italia.
„Grupa de program normal, intitulată grupa florilor, de la Grădinița PP 2 Pecica, a sărbătorit anticipat Ziua Europei. Copilașii cu vârste cuprinse între 3 respectiv 6 anișori au făcut o călătorie imaginară prin câteva țări cunoscute, de unii chiar și vizitate, pentru a pune în lumină câte un crâmpei din frumusețile acestor țări dar și o parte din gastronomia specifică lor. Prin acest eveniment intitulat sugestiv Euro Gastro Kids s-au consolidat dar s-au și dobândit noi cunoștințe despre marea familie europeană. Partea de degustare a fost cel mai savuros moment al activității„, ne-a povestit profesorul coordonator, Chevereșan Anca.
De asemenea, alături de coordonatoarea evenimentului, prezenți au mai fost reprezentanții Liceului „Gheorghe Lazar” Pecica, director Blazena Karkus și director Daniel Toth.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)