Cum va arăta primul Spital Regional de Urgenţă din România. Costă peste 420 de milioane de euro
Construirea primului Spital Regional de Urgenţă din România costă o sumă fabuloasă, fiind cel mai scump proiect de acest fel din istoria ţării. Banca Europeană de Investiţii oferă o finanţare de 250 de milioane de euro pentru unitatea medicală de la Iaşi, scrie Adevărul.
Marţi, 20 aprilie, Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI) au semnat contractul de finanţare dintre România şi Bancă, în valoare de 250 milioane euro, pentru Spitalul Regional Iaşi.
Costul total net al obiectivului de investiţii este estimat la cca. 420,9 milioane euro. Conform contractului de finanţare, împrumutul acordat de BEI reprezintă 59,4% din costul net aferent obiectivului, diferenţa de 170,9 mil. EUR (40,6 %), la care se adaugă taxele şi impozitele aferente proiectului, se va asigura din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.
Termenul de implementare a proiectului este de şapte ani, iar ultima tragere din creditul BEI este prevăzută în aprilie 2028. Împrumutul este acordat pe o perioadă de 27 de ani şi reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România. Acest împrumut este primul dintr-o serie de trei împrumuturi acordate de braţul financiar al Uniunii Europene pentru primele Spitale Regionale de Urgenţă de la Iaşi, Cluj şi Craiova.
Primul Spital Regional de Urgenţă va avea aproape 1.000 de paturi, un Heliport pe acoperişul spitalului și o parcare cu două niveluri în subteran.
Sursa: adevarul.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)