Controalele pe drumurile județene se vor înteți. Ultima captură: trei plăcuțe de înmatriculare
Direcția Tehnică-Investiții a Consiliului Județean Arad și Poliția Rutieră au efectuat un control de proporții pe drumurile județene, pentru verificarea camioanelor care circulă cu tonaj mai mare decât cel admis legal. Au fost oprite în trafic 25 de camioane. Ca urmare a verificărilor, 3 plăcuțe de înmatriculare au fost reținute.
„Să explic foarte simplu: supratonajul distruge drumul! În câteva luni, un drum modernizat se umple de șanțuri și gropi, dacă pe acolo trec camioane prea grele. Un drum județean nu este autostradă, nu este nici măcar drum național, nu suportă o sarcină atât de mare. De asta facem controalele, să ne asigurăm că se circulă doar în condiții legale. Știm deja că unii șoferii se avertizează între ei pe stație să evite controlul. Nici o problemă, vom permanentiza aceste verificări pe drumurile județene. Am avut în acest sens o discuție cu noul comandant al Poliției și am obținut acordul său pentru intensificarea controalelor. Vreau să fie foarte clar: scopul nostru nu este amendarea șoferilor, ci respectarea regulilor care duc la protejarea drumurilor județene. Nu se poate ca, pe de o parte, Consiliul Județean să investească sute de milioane de euro, iar pe de altă parte să vină unii și să ne demonstreze că nu dau doi bani pe efortul nostru, fiindcă vor ei să câștige un ban în plus, indiferent de metode și de consecințe”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Anul trecut au fost aplicate aprox. 600 de sancțiuni pentru nerespectarea tonajului pe drumurile județene.
Comentariile portalului
== O ADUNATURA -- CARACTERE DE POLITZAI -- CAT TIMP 87/100 DIN PROFESORI AU VOTAT O HOATZA INTELECTUALA - O IMPOSTOARE ==POSTLICEAALA ASTA NU MERITA GRAM DE RESPECT -- SCARBA MI E ==
În definitiv totul se rezumă la: lipsa respectului și a bunului simț. Știm cu toții foarte bine de ce s-au pierdut acestea...
Bineînțeles că Afacerea Plandemia și Inteparea i-a atras inclusiv pe candidatul de care vorbiți!Fiind la adăpostul respectării Protocolului Arahatian au făcut să dispară (...)