Cum va fi vremea în vestul țării în următoarele două săptămâni. Estimările meteorologilor





Vremea se menține rece pentru această perioadă, în aproape toată țara, pe parcursul următoarelor două săptămâni. Îndeosebi la începutul intervalului 5 – 18 aprilie, valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal pentru luna în curs, în timp ce precipitaţiile vor fi prezente în cea mai mare parte a ţării pe întreaga perioadă analizată, arată estimările publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Cum va fi vremea în Banat
În Banat, vremea se va răci în intervalul 7 – 9 aprilie, când valorile termice vor ajunge cu mult mai scăzute decât cele normale în prima decadă a lunii aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 7 – 10 grade şi ale minimelor nocturne de la -3 la 0 grade. Încălzirea vremii din 10 – 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 14 – 16 grade şi ale temperaturilor minime de 2 – 4 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 13 – 15 grade şi minime de 3 – 5 grade. În intervalele 6 – 7 aprilie şi 12 – 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi în averse, local mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcări electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.
Vremea în Crișana
În Crişana, vremea se va răci aşa încât valorile termice din intervalul 7 – 9 aprilie vor ajunge cu mult mai scăzute decât cele normale în prima decadă a lunii aprilie, cu medii ale maximelor diurne de 6 – 9 grade şi ale minimelor nocturne între -3 grade şi -1 grad. Încălzirea vremii din 10 – 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 13 – 15 grade şi ale temperaturilor minime de 2 – 3 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 12 – 14 grade şi minime de 3 – 4 grade. În intervalele 6 – 7 aprilie şi 12 – 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi în averse, local însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcări electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe, notează digi24.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)