Doliu în lumea scriitorilor din Timișoara! Valeriu Mircea Popa a murit la vârsta de 73 de ani
Valeriu Mircea Popa s-a născut pe 4 octombrie 1947 la Timișoara. Absolvent al Facultății de Psihologie – Defectologie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca (1976), Valeriu Mircea Popa a lucrat până în 1994 ca psihodiagnostician, profesor defectolog, psihoterapeut sau logoped. Din 1995 a fost și lector la Universitatea din București. În 2004 își obține doctoratul în psihologia artei. Unul dintre primii muzicieni români care au cântat la sitar, Valeriu Mircea Popa a trăit și muncit pentru o vreme, după 1990, în Germania. A debutat în volum relativ târziu în raport cu colegii săi de generație: după Furnicile și oglinda (1993), au urmat Războinicul cu ciorapi de piele (1996), Ultimele pătrate de frig (1998), Camera de subsol sau Răscumpărarea (2001), Bijutierul și alte poeme care nu există (2008), Cercul de camfor (2013), DAR tălpile tale unde sunt? (2016) și antologia Mojar și alte poeme care nu există (2018, incluzând, pe lângă selecții din cărțile anterioare, douăzeci și trei de poeme inedite), notează Lapunkt.ro
Într-o autodescriere el spunea: „În viața de acum am fost (și poate încă mai sunt) golan, student, muzician (chitară clasică și instrumentul indian numit sitar), textier, fumător, afemeiat, băutor de vodcă, culturist, defectolog, logoped și psihoterapeut în școli speciale, practicant de karate, contrabandist, marochiner, poet, îngrijitor de bătrâni într-un Altenheim din Germania, tată, creștin gnostic, lector universitar, doctor în psihologia artei, tâmplar, designer de bijuterii, gravor, bijutier.
De o vreme încoace am impresia că sunt un nimeni.
Nu vreau să știu ce am fost în viețile anterioare.”
Din nefericire acesta a decedat la vârsta de 73 de ani.
Odihnă veșnică!

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)