Alte cinci persoane au fost descoperite în compartimentul de marfă al unui TIR





Cinci tineri din Afganistan, ascunşi într-un automarfar încărcat cu accesorii pentru autovehicule, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 16.03.2021, în jurul orei 13.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, accesorii pentru autovehicule pe ruta Bulgaria – Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, cinci cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 27 de ani, solicitanți de azil în România. În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Va rog sa vedeti si cum arata casa parinteasca in care s-a nascut marele Vasile GOldis, poate aveti 500 de euro si pentru renovarea acelei case....
Felicitări pentru acest articol, mi se are impecabil, nu vreau să deturnez subiectul dar era bine să fiți(sau să fi fost) la fel de intransigent vizavi de (...)
Oare fundaţia româno - chineză condusă de Lizica Mihuţ are vreun rol în organizarea acţiunii ? E tăcere totală !!!