Dacă facem abstracție de drama câinelul Zeus și de vizita lui Bibi Bibarț, probabil, la Astra, evenimentul săptămânii trecute a fost votul din CLM în chestiunea eternă și mult discutată a Teatrului Vechi.

Chiar dacă pare o frecție la piciorul de lemn al Aradului, după mulți, foarte mulți ani, majoritatea penelistă nu a mai funcționat, UDMR și PMP făcând pasul la ofsaid în hotărârea care viza renunțarea de către Primărie (a se înțelege oraș) la prima clădire de teatru din România. E o înfrângere pentru Bibi și cei din spate, mai ales pentru cel din spate de tot, cel pomenit în titlu și la care voi reveni de îndată, dar nu este o victorie pentru cei care au anihilat dominația penelistă, de ani buni tradițională în Arad.

Nu știu pe ce se baza USR/PLUS atunci când a convocat ședința de mâine în care, doamne feri, să se voteze prin 2/3 pentru exercitarea dreptului la care nu au reușit să renunțe vineri. PNL nu mai are majoritate simplă, are însă 9 consilieri, adică mai mult decât o treime, de ajuns să blocheze orice hotărâre care necesită două treimi. Dacă s-au bazat pe faptul că sunt în coaliție de guvernare cu PNL și UDMR se dovedesc naivi sau iresponsabili din nou, fiindcă ceea ce se poate la București, nu este sigur că se va putea și la Arad. Cine crede că la Arad, PNL este un partid se înșeală amarnic, este de mult un grup de interes care acționează ca la armată la comanda celui de sus. Și nu vorbim de Dumnezeu, desigur.

Intrând în amănuntele afacerii, dar făcând deocamdată abstracție de interesele imobiliare care se pot ascunde în spate – cert este că un apropiat al lui Gheorghe Falcă are cel puțin două terenuri, respectiv case pe strada Gheorghe Lazăr – ceea ce putem spune că Primăria Arad ar trebui să reprezinte orașul și pe arădeni, nu tagma jefuitorilor. În această primă calitate, prevăzută de altfel prin lege, a renunța, indiferent de motive, la o clădire emblematică, lăsând-o prada hienelor imobiliare, ar însemna în cazul Parisului și păstrând desigur proporțiile, ca primăria orașului luminii să renunțe la Turnul Eiffel, acceptând ca un particular să îl transforme în antenă de telefonie mobilă.

Și ca să revenim acasă, oricum mai nou călătorim doar în imaginație, este bine de știut că nu a fost totdeauna așa. Nici orașul, nici arădenii și nici Gheorghe Falcă.

Chiar în primul an al primului său mandat de primar arădean, încă nou, nepriceput și doritor să-i impresioneze pe cei care l-au ales, s-a arătat încântat să devină membru fondator al asociației „Centrul Multicultural -Teatrul Vechi”. În expunerea de motive la hotărârea CLM 99 din 26 Aprilie 2005, domnia sa spune următoarele: „Cu convingerea că Aradul contemporan trebuie să se ridice la înălţimea motivaţiei arădenilor care au construit monumentalul edificiu acum aproape 200 de ani, consider că municipalitatea trebuie să sprijine şi să se alăture iniţiativei particulare preocupate să redea strălucirea de altădată a Teatrului Vechi şi să contribuie la dezvoltarea vieţii culturale.”

În urma acestei hotărâri urma să se constituie asociația, formată din 11 membri fondatori, persoane particulare, printre care Gheorghe Schwartz – da, vedeți bine, este cel care continuă lupta, de data această în opozițe cu primăria – Radu Dinulescu, Lizica Mihuț, Ernő Tapasztó, Peter Hugel, respectiv primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură, reprezentat de directorul de atunci, Ovidiu Balint și însăși instituția primăriei, prin primarul ing. Gheorghe Falcă.

Mai mult decât atât, primăria oferea un birou asociației în clădirea teatrului și se obliga să contribuie la pornire cu 11 milioane. Da, ați auzit bine, la cursul de atunci asta ar fi însemnat peste 3 milioane de euro, adică de 15 ori mai mult decât suma derizorie de acum oferită pentru cumpărarea Teatrului Vechi.

În cele din urmă intenția a rămas doar pe hârtie, inițiativa civică – nu e particulară, precum formulează primarul având încă de pe atunci probleme cu înțelegerea termenilor – a dispărut din oraș, așa cum au dispărut și alte cele în urma administrației din ce în ce mai autoritare și arbitrare instaurate de Gheorghe Falcă.

Cei de acum, moștenitorii creați de el sunt pur și simplu aneantizați de marea sa umbră, votează cum li se cere, indiferent de convingerile lor intime.

Tocmai de aceea este aproape imposibil ca fără acceptul fostului primar să se întâmple ceva în oraș și cu atât mai puțin în CLM-ul încă prea firav și fără experiență.

Întrebarea răsare de la sine: Ce s-a întâmplat cu noi, ce s-a întâmplat cu orașul, ce s-a întâmplat cu Gheorghe Falcă în cei 16 ani trecuți, cum de am uitat cine suntem, ce vrem și cum ar trebui să facem? Cum se poate ca moartea unui câine – desigur dureroasă în sine – poate deveni mai importantă decât trecutul și prezentul orașului? Cum se face că nu mai vedem limpede, confundăm gesturile demagogice cu cuvântul adevărat gesticulația manipulativă cu fapta autentică?

Chiar nu ne mai interesează orașul în care trăim, chiar nu mai avem conștiința elementară a omului care prin vorbele și faptele sale sfințește locul, dar îl spurcă dacă minte și se face că lucrează?

Întrebări care deocamdată sunt retorice. Și rămân astfel până când oameni importanți precum Gheorghe Falcă se contrazic cu sinele la tot pasul, asmuțind, în acest caz și acum oamenii săi să aneantizeze o inițiativă de a sa de acum 16 ani.

Și până când noi, ceilalți, indiferent de ocupație sau pregătire, dar arădeni, ne lăsăm înșelați de gesturi false și vorbe mincinoase, nerealizând că civilizația unui oraș, plăcerea pe care ți-o oferă locuirea într-o comunitate, este garantată de cultura și civilizația care o caracterizează.

Iar un oraș care nu își respectă în prezent trecutul, amețindu-se cu tot felul de cioace și care nu-i cheamă pe cei pe care i-a ales să și răspundă pentru faptele și vorbele lor, nu are cum să privească viitorul în față…
Sursă video: facebook Florin Memete