marþi, 22 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Trei mușchetari „agățați” de polițiștii arădeni. Fără permise de conducere, beți la volan sau conducând mașini cu numere false

    de Special Arad | 9 martie 2021, 2:13 PM | Știri Arad

    0

    (foto: arhivă)

    În noaptea de 8/9 martie a.c., polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Arad au depistat un bărbat de 53 de ani, din Semlac, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 709 D, pe raza localității Șeitin, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,56 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
    Conform procedurii, a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul refuzând recoltarea.
    Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

    Polițiștii Poliției Comunale Șiria au depistat, în seara zilei de 8 martie a.c., un bărbat de 36 de ani, din Șiria, în timp ce conducea pe strada Ștefan cel Mare din localitate, un autoturism neînmatriculat și cu numere false.
    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

    Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat de 41 de ani, cetățean american, care la data 8 martie a.c, a fost depistat pe Calea Iuliu Maniu, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea dreptul de a conduce.
    În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.