Polițiștii din Iași au recuperat calota unui coif medieval de sorginte vikingă, unicat în România
Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural au recuperat calota unui coif medieval, de sorginte vikingă, unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa. Bunul este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă.
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, au recuperat, la data de 7 februarie 2021, un bun arheologic de mare valoare, respectiv calota unui coif medieval de sorginte varegă (vikingă).
Investigațiile în cauză au început în luna decembrie 2020, în urma unor indicii obținute de polițiști, coiful fiind inițial descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate, în anul 2010, pe râul Siret, fără a fi însă declarat și predat la data respectivă autorităților competente.
Bunul cultural poate fi datat în secolele X-XIII și reprezintă un tip de coif întâlnit cel mai adesea în spațiul Baltic și al Rusiei Kieviene. Acesta este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă, fiind unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor, iar bunul cultural în cauză a fost predat Complexului Muzeal Național ,,Moldova” Iași, în vederea declanșării procedurii de clasare în patrimoniul cultural național.
Comentariile portalului
Bun articol, felicitări. Din păcate cred că autoritățile nu vor mișca un deget, pentru că și statul degeaba crează oboseală. Pt "Ioi da vai", nu fii (...)
Leneșul dă la Coitroceni tocmai a promulgat o lege prin care este legalizată evaziunea fiscală, iar voi vă legați de niște contrabandiști de țigări!? Țara (...)
Buna ziua, sunt interesată de un curs de Master in Biologie, am intrat pe site însă nu văd opțiuni de master… ce îmi puteți spune? Se da (...)