marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Migranți în loc de marfă. Aproape 30 de persoane au încercat să treacă granița ilegal

    de Special Arad | 5 februarie 2021, 12:08 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat: Douăzeci şi opt de cetățeni din Afganistan, Pakistan şi Irak au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la P.T.F Nădlac II, pe sensul de ieşire din România, încercând să treacă fraudulos frontiera de stat în Ungaria.

    În data de 04.02.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a şase ansambluri rutiere, conduse de patru cetăţeni turci, un cetăţean bulgar şi un român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau grupaje, cutii de plastic şi textile pentru diferite societăţi din Germania, Italia, Ungaria şi Olanda.

    În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, douăzeci şi şapte de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt douăzeci şi şase de cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 ani şi un cetăţean din Pakistan în vârstă de 22 de ani.

    În data de 05.02.2021, în jurul orei 00:15, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi punct au observat în terminalul de ieşiri automarfare, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră o persoană care se deplasa pe jos. Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condusă la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este un cetăţean din Irak, în vârstă de 30 de ani. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.