Serviciile de informaţii din SUA: Separatiştii din Ucraina au doborât avionul malaysian





Racheta care a doborât joi avionul Malaysia Airlines a fost lansată cel mai probabil de separatişti proruşi din estul Ucrainei, conchide o analiză preliminară clasificată a serviciilor americane de informaţi a declarat un oficial american din domeniul apărării. Ipoteza unui tir de rachetă este puternic privilegiată şi de către Uniunea Europeană (UE), care este totuşi prudentă, aşteptând rezultatele anchetei.
Oficialul american a preferat să-şi păstreze anonimatul din cauza caracterului sensibil al acestor informaţii, conform CNN.
Anterior, un oficial american a declarat că Statele Unite au ajuns la concluzia că avionul malaysian a fost doborât de o rachetă.
The Telegraph anunță numele celor cinci victime englezi. Aceștia sunt Thomas Glenn, Richard Mayne, Ben Pocock, John Alde și Liam Sweeney. Majoritatea studenți, fani ai echipei Newcastle United și un fost jurnalist BBC. Potrivit The Guardian, printre cei care și-au pierdut viața în accidentul aviatic se află și Joep Lange, fostul președinte al „International AIDS Society”, alături de alți delegați.
UE privilegiază ipoteza doborârii zborului MH17 cu o rachetă, dar rămâne prudentă
„Primele evaluări care au fost făcute, ţinând cont de dispersarea fragmentelor (aeronavei) pe câteva zeci de kilometri, tind să favorizeze mai degrabă ipoteza potrivit căreia acest avion a fost doborât”, a declarat un oficial de rang înalt UE. „Ancheta ne-o va spune”, a adăugat el.
Atât această catastrofă aeriană, care a provocat moartea celor 298 de persoane de la bordul avionului, cât şi consecinţele ei urmează să fie dezbătute marţi de către miniştrii de Externe ai statelor membre UE, în cadrul reuniunii lunare, a subliniat oficialul citat.
Ei vor discuta cu şeful diplomaţiei ucrainene Pavlo Klimkin, care va fi prezent la Bruxelles.
Anumite ţări europene ar putea solicita o înăsprire a sancţiunilor impuse Rusiei şi ucrainenilor proruşi, în cazul în care vor ajunge la concluzia că Moscova are vreo responsabilitate în această tragedie.
UE pregăteşte implementarea înăspririi sancţiunilor decisă marţi de către şefii de stat şi de Guvern ai celor 28 ţări din cadrul Uniunii. Experţii urmează să stabilească până la sfârşitul lui iulie care vor fi entităţile ruseşti vizate de aceste măsuri, un proces complex din cauza constrângerilor de ordin juridic în vigoare în Europa.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)