De la cel mai „sărac”, la cel mai „bogat”. Declarațiile de avere ale deputaților și senatorilor arădeni





Acum că locurile din Parlamentul României au fost decise, arădenii noștri au fost nevoiți să facă publice (unii să-și „reîmprospăteze”) declarațiile de avere și cele de interese. Astfel ne-am putut da seama care dintre deputații și senatorii arădeni sunt mai înstăriți, care au datorii, cine are o listă lungă… de averi și care dintre ei are o singură casă pe numele propriu. Sunt șapte în total pe lista deputaților și anume: Adrian Alda (PSD), Sergiu Bîlcea (PNL), Petru Farago (UDMR), Mihai Fifor (PSD), Vasile Nagy (AUR), Glad Varga (PNL) și Adrian Wiener (USR). Continuăm cu senatorii, iar lista ajunge la un total de zece cu completările Ioan Cristina (PNL), Eusebiu Pistru (PSD) și Sergiu Vlad (USR).
Revenind la averea fiecăruia, dacă ne luăm după cele declarate, Sergiu Bîlcea pare cel mai „sărac” pentru că nu are clădiri sau terenuri pe numele său, singurul lucru care pare să îi aparțină este un Ford din 2011 și salarul primit de la Consiliul Județean, o indemnizație de vicepreședinte în valoare de aproximativ 146.000 lei – deși proaspătul deputat este acționar într-o firmă de transport aducătoare, bineînțeles, de dividende. Nici Adrian Alda nu este câștigătorul clasamentului pentru că averea lui pare una restrânsă dacă e să ne uităm la declarația de avere care constă în două terenuri de 38, respectiv 78 mp, trei mașini, datorii în valoare de 20.000 euro la Banca Românească și alte două credite în valoare totală de aproximativ 110.000 lei. De asemenea acesta a câștigat suma de aproximativ 14.000 lei din activități agricole.
La fel, nici Petru Farago nu este departe de primii doi, acesta având în momentul de față o mașină marca Dacia pe numele său, un teren de aproape 1000mp și câteva conturi în bancă pe care le împarte cu soția lui și în care se găsesc aproximativ 200.000 lei. Cât despre Mihai Fifor, acesta stă „bine” la capitolul datorii, credite bancare și leasing.
Deputatul AUR, Vasile Nagy declară că deține un teren de 415 mp în Arad și o casă de 273 mp. Datorii nu are și deține un cont în bancă unde are aproximativ 45.000 euro. În schimb, declarația de avere a deputatului Glad Varga pare una mult mai „spumoasă”. Acesta deține un teren, un apartament și pare să fi făcut mai multe „investiții” în partidul său, unde dacă e să ne luăm după sumele declarate, a plătit campania electorală și în numele unor colegi (bani care i se întorc de la AEP). La capitolul datorii, acesta are datorii la două bănci și o persoană fizică (30.000 de euro), scadente în 2021, respectiv 2045. În cazul lui Adrian Wiener nu avem date concrete momentan, acesta fiind singurul care nu are declarația de avere și cea de interese făcută publică.
Continuăm cu senatorii și începem cu Ioan Cristina de la PNL are două terenuri dobândite prin succesiune în 2019, un teren agricol de aproape 4 hectare în Arad și un teren intravilan în localitatea Chișlaca, în suprafață de puțin peste jumătate de hectar. Deține două apartamente în Arad pe care le-a cumpărat, unul în 2007, iar al doilea în 2020. De asemenea, acesta mai declară un autoturism Renault Clio. În 2020 a vândut un teren intravilan cu 14.000 de euro, are două credite bancare în valoare de 25.000 de euro (scadent în februarie 2023) și respectiv 130.000 ron (scadent în decembrie 2021). În 2020, senatorul a încasat un venit de 131.412 ron, în timp ce soția acestuia 46.800 lei, aflându-se în funcția de șef centru în cadrul DGSAPC Arad.
Eusebiu Pistru (PSD) deține, conform datelor obținute din declarația de avere, două terenuri agricole în Secusigiu și alte 5 terenuri, tot agricole, în Păuliș, Aradul Nou și Hunedoara, titular fiind Geanina Pistru. La capitolul autoturisme, acesta deține două: un Wrangler din 2009 și un Land Rover din 2016. Acesta mai declară bijuterii și ceasuri în valoare totală de 45.000 de euro. Senatorul a acordat un împrumut în nume personal către două firme (la care este acționar), Work Gand (159.584 RON) Auto și S.C. Palacio S.R.L (259.960 lei), cât și o contribuție filialei PSD Arad pentru campania electorală (120.000 lei). Anul trecut Eusebiu Pistru a încasat de la Camera Deputaților o indemnizație totalizând 120.46o RON.
În final ajungem la senatorul Sergiu Cosmin Vlad și conform declarației de avere acesta deține două terenuri în Vladimirescu, dobândite în 2006 și un autoturism Hyunday Coupe din 2008. A contribuit cu suma de 65.000 ron la campania electorală a USR și nu are credite accesate la bancă. În 2020 acesta a încasat o indemnizație de 111.940 lei de la Camera Deputaților, 4.780 lei de la Senat și 2.190 din Consiliul Local Arad. De asemenea, a încasat 48.000 lei, având o cotă de 1/2 din închirierea unui spațiu comercial, și 705 RON având un pământ în asociere, tot în Vladimirescu.
Adrian Alda, deputat PSD
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Sergiu Bîlcea, deputat PNL
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Petru Farago, deputat UDMR
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Mihai Fifor, deputat PSD
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Vasile Nagy, deputat AUR
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Glad Varga, deputat PNL
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Adrian Wiener, deputat USR
În cazul deputatului Adrian Wiener, informațiile nu au fost făcute publice pentru moment.
Ioan Cristina, senator PNL
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Eusebiu Pistru, senator PSD
VEZI AICI DECLARAȚIA DE INTERESE
Sergiu Vlad, senator USR
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)