Șumudică pleacă de la Gaziantep! „Săptămâna viitoare ne despărțim”





Marius Șumudică se desparte de Gaziantep! Antrenorul român ar urma să ajungă de săptămâna viitoare la Al-Shabab.
„Cred că va fi greu să rămân aici. Îmi doresc doi jucători, dar ne împotmolim la sume modice. Mi se subțiază încet încet și lotul. Nu pot să o duc așa din trei în trei zile, apar accidentări, suspendări. Am vrut continuitate, pentru ca vestiarul să mă respecte. Au discutat cu jucătorii, fără să discute cu antrenorul, iar asta mă deranjează. Nu este normal. Antrenorul trebuie să fie șeful în vestiar. Eu mi-am spus punctul de vedere. Există șanse mari să merg de săptămâna viitoare în Golf, acum zece minute am închis cu un conducător. Nu pot să refuz sume exorbitante! Trebuie să profiți de momentele bune din carieră.
Mi-au spus că discutăm în martie, apoi după Revelion. Eu nu șantajez, sau ridic prețul. Cred că le va fi foarte greu să suporte ce vreau eu pentru mine și pentru staff-ul meu. Sunt în discuții cu Al-Shabab, negociem, suntem aproape, există posibilitatea unei colaborări foarte curând. În proporții destul de mari, cred că săptămâna viitoare ne despărțim. Am mai luat informații și de la Răzvan Lucescu. Obiectivul lor este să se califice în Liga Campionilor Asiei, deci să termine între primele patru. Nu credeam că pot să fac la începutul sezonului 31 de puncte. Sunt unul dintre cei patru antrenori care continuă de un an și jumătate”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)