Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Prognoza meteo publicată de ANM





ANM a publicat luni dimineață prognoza meteo pentru perioada 21 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021. În aproape toate zonele țării, vremea de Crăciun va fi mai caldă decât normalul perioadei. În primele zile din intervalul 21 – 27 decembrie 2020, temperaturile vor crește, iar din weekend urmează o răcire a vremii.
Cum va fi vremea de sărbători în Banat
Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, după primele două zile ale intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va crește, de la 6 grade la început, până la aproximativ 12 grade pe 23 și 24 decembrie.
Apoi, valorile termice vor fi în scădere, spre 3 grade pe 26 și 27 decembrie, pentru ca ulterior sa marcheze o nouă creștere și sa fie situate, în medie, între 4 și 6 grade în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie.
Regimul termic nocturn va fi în creștere în prima săptămână, apoi va scădea. Astfel, temperaturile minime vor fi de aproximativ 1 grad, în medie, la începutul intervalului, vor atinge 6..7 grade pe 25 decembrie, apoi vor scădea accentuat, spre -3…-2 grade pe 27 și 28 decembrie, iar între 29 decembrie și 3 ianuarie, minimele termice vor fi de -1…0 grade.
Probabilitatea pentru precipitații la nivel local va fi relativ ridicată începând cu 22 decembrie, dar acestea vor fi mai extinse ca arie și, posibil, mai însemnate cantitativ pe 24 și 25 decembrie.
Cum va fi vremea de sărbători în Crișana
În intervalul 20 – 24 decembrie vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime va crește de la 6 până la 10 grade. Apoi, vremea se va răci, astfel încât, pe 26 și 27 decembrie, media termică diurnă va fi de aproximativ 2 grade.
Ulterior, o nouă tendință de încălzire, va determina valori ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 3 și 6 grade, în intervalul 28 decembrie – 3 ianuarie.
Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară și se va caracteriza, la început, prin valori medii în jurul a 0 grade, apoi în creștere, spre 6…7 grade pe 25 decembrie.
Ulterior, răcirea vremii va determina scăderea spre o medie termică de -4 grade pe 27 decembrie, pentru ca între 29 decembrie și 3 ianuarie să se înregistreze temperaturi nocturne de -2 … 0 grade, în medie.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai
însemnate cantiativ pe 24 și 25 decembrie.
Comentariile portalului
Ca respect pentru munca DVS de documentare, chiar dacă ați greșit din nou contextul. De două ori cel puțin. Prima dată când nu observați că (...)
CONTEXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din (...)
Cum nu știu nimica?!( Poliția locală) Știu dragilor, să bată oamenii până îi omoară, poate că pentru asta îs plătiți!