Meciul România-Norvegia a fost anulat! Țara nordică va pierde la masa verde meciul cu tricolori, dar și cu Austria
Meciul România – Norvegia a fost anulat. Vestea șocantă a venit chiar de la UEFA și a fost anunțată de publicația norvegiană VG.
„UEFA ne-a informat că, “în urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei și după întâlnirea din această seară cu autoritățile guvernamentale, Federația din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa partida din Liga Națiunilor programată mâine.
Astfel, partida România-Norvegia nu se va mai disputa. Consecințele anulării partidei rămân a fi stabilite de Comisia de Disciplină UEFA”, susține FRF.
La emisiunea Fotbal Club, moderatorul Radu Naum a dezvăluit că toate rezultatele Norvegiei se vor anula. Pe cale de consecință, Norvegia ar urma să retrogradeze în grupa C valorică din Liga Națiunilor.
Ce este cert e că Norvegia va pierde la masa verde atât meciul cu România, de pe 15 noiembrie, cât și pe cel cu Austria, de pe 18 noiembrie.
În timp ce ”tricolorii” se antrenau pe Arena Națională, delegația Norvegiei se afla în continuare la Oslo, pentru că nu a primit acceptul autorităților sanitare să facă deplasarea la București, din cauza faptului că Omar Elabdellaoui a fost depistat cu COVID-19, iar ceilalți jucători și membri ai staff-ului au fost considerați contacți direcți.
De altfel, Bent Hoie, ministrul Sănătății din Norvegia, a anunțat că o deplasare către România a jucătorilor ar fi fost ilegală, ca urmare a normelor implementate în țara nordică în contextul pandemiei de COVID-19.
sursa: digisport


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)