Se retrage Crișul Ch. Criș din prima ligă de handbal feminin?! Jucătoarele, neplătite de două luni de zile!





Frumoasa poveste a unei echipe, care din campionatul județean a reușit să ajungă pe prima scenă a unuia dintre puținele sporturi în care România mai contează, pare, din nefericire, aproape de final.
Crișul Chișineu-Criș participă în premieră în prima ligă de handbal feminin, însă noua conducere administrativă a orașului de pe Crișul Alb se pare că nu își dorește să susțină financiar singura echipă prim-divizionară din oraș și una dintre puținele emisare ale județului Arad în primele ligi în sporturile de echipă.
Iată mesajul apărut pe site-ul de socializare al clubului arădean:
„Cel mai simplu e să spui adevărul, așa că ceea ce veți auzi este adevărul, așa cum îl știm noi acum.
Ne-am bucurat când în septembrie am primit vestea că vom fi susținute și de noua administrație locală și am pornit cu o nouă perspectivă, dorindu-ne să arătăm cât de mult ne dorim să fim aici. Ne-a plăcut Crișul atât de mult încât ne vedeam viața aici… până la urmă aici trăim. Niciuna din noi nu și-a primit banii de 2 luni iar ăsta e adevărul pe care nu am vrut să îl vedeți, pentru că am avut răbdarea și speranța că munca noastră va fi apreciată și răsplătită într-un final.
Însă, lucrul de care ne temeam cel mai tare se întâmplă acum, căci în ultima ședință a consiliului local ar fi trebuit să se stabilească soarta echipei de handbal. Pe această cale vrem sa vă anunțam noi că handbalul nu a mai fost amintit, iar ultimele «comentarii» neoficiale ne demonstrează faptul că acestea sunt ultimele noastre zile în oraș.
Până la decizia finală, destul de clară pentru noi, vrem să vă spunem că ați fost un oraș minunat, locul pe care l-am considerat și încă îl considerăm acasă. Însă, din păcate, vom fi nevoite să ne îndreptăm spre alte echipe. Ne veți lipsi și sperăm că în viitor vom trăi vremuri în care politica și sportul nu se intersectează.
Au fost cei mai frumoși ani, anii în care inima, echipa, au bătut în alb-albastru.”
Florica Boldor: „Atâtea vise și sacrificii, în van…”
Principala artizană a proiectului prin care Crișul a ajuns în Liga Florilor a postat la rându-i pe Facebook: „Din păcate sunteți prea puțini. Cei care susțineți handbalul, zic. Murim și eu nu mai pot face nimic. Nici nu cred ca îmi mai doresc. Atâtea vise și sacrificiu, în van. Unii cred ca ar trebui sa fac pușcărie pentru asta… Pentru că am muncit și sacrificat 12 ani. Serios? Nu mai vreau nimic de la această comunitate slugărnicia. Să fiți bine, să fiți sănătoși”.
Crișul a susținut 5 partide în actuala ediție a Ligii Florilor, toate încheiată cu înfrângeri, iar un joc a fost pierdut la „masa verde”.
Reamintim că Aradul a mai pierdut în ultimele luni o prim-divizionară, CS ProVolei renunțând să participe în Divizia A1 la volei masculin, iar AMEFA a fost reprimită în Superliga de polo pe apă prin bunăvoința federației, după disputarea unui turneu, timp în care oameni de bine au adunat bani pentru salvarea temporară a poloului arădean.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)