Un deținut din Penitenciarul Arad, decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital
În data de 05.11.2020, în jurul orelor 17.50, o persoană privată de libertate custodiată de Penitenciarul Arad a reclamat o stare de rău pe fond medical. A fost anunțat de îndată personalul medical aflat în serviciu, fiind solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanţă Arad.
Personalul medical a reuşit stabilizarea pacientului, ulterior fiind transportat la un spital din reţeaua sanitară publică pentru investigaţii şi tratament de specialitate. În ciuda efortului personalului medical, în jurul orei 20.40 s-a declarat decesul. Menţionăm faptul că persoana în cauză, vârstnică, se află în evidenţa cabinetului medical cu multiple afecţiuni medicale cronice. Totodată, sublinem că decesul nu intră sub incidența actualului context epidemiologic.
„În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, Judecătorului de supravegehere a privării de libertate de la Penitenciarul Arad, Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad şi a Poliţiei Municipiului Arad”, transmite Magold Eduard, Purtător de Cuvânt al Penitenciarului Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)