Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, infectat cu Covid-19
Coronavirusul a ajuns și la Consiliul Județean Arad unde Răzvan Cadar, vicepreședintele Consilului a fost diagnosticat pozitiv în urmă cu puțin timp. Acesta a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook unde anunță și faptul că se află în izolare alături de toată familia și își continuă tratamentul acasă.
„Dragi prieteni, am fost diagnosticat cu Covid 19. Încă de la primele simptome am rămas în izolare cu familia, am făcut testul şi a ieşit pozitiv. În continuare voi efectua analizele medicale, tratamentul şi izolarea. În acest moment mă simt bine, am simptome uşoare. Iată că acum toată familia trebuie să înfruntăm această provocare şi o vom face cu încredere şi credinţă, cu convingerea că vom fi bine.
Vă împărtăşesc aceste gânduri cu îndemnul de a fi mai atenţi şi mai responsabili în continuare, în aceste zile în care al doilea val Covid 19 se răspândeşte foarte repede în Europa, România, Arad, lângă noi.
Responsabilitatea înseamnă azi respectarea regulilor de distanţare şi mai ales izolarea foarte repede, de la primele simptome uşoare, contactul imediat cu medicul de familie. Vă doresc tuturor sănătate şi gânduri bune!”, este mesajul pe care Răzvan Cadar l-a postat în urmă cu puțin timp.
Comentariile portalului
Pacat ca nu ati pus poze si de la cealalta scara, respectiv scara A. Sa dea Dumnezeu multa sanatate oamenilor care in decursul anilor au facut un colt de rai (...)
@MarlboroMan . Ce frumos ar fi daca lucrurile s-ar putea face așa ușor cum le visăm...! Cu sau fără statuia Ostașului Român, o săpă (...)
In articol scrie data de 4 mai 🤔🤔🤔oare au fost anunțați cu o zi înainte?🤣