luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Liverpool și United, rezultate șocante în Premier League! Înfrângere istorică pentru „cormorani”

    de Lucian Dănilă | 5 octombrie 2020, 8:44 AM | Sport

    0

    În urmă cu aproape două luni, Bayern trecea cu scorul de 8-2 de FC Barcelona în „sferturile de finală” ale Champions League. A fost un rezultat șocant pentru toată lumea, pentru că puțini sunt cei care-și puteau imagina că o echipă din care fac parte Messi, Suarez, Pique, Griezmann și alții pot pierde la o așa diferență.

    Anglia a venit ieri cu alte două rezultate șocante, la care l-aș adăuga și pe al treilea, cel de la Leicester, acolo unde echipa gazdă, care a învins cu 5-2 pe Manchester City, a pierdut de data aceasta pe teren propriu, scor 0-3 cu West Ham.

    Ceea ce s-a întâmplat în meciul Aston Villa – Liverpool pare incredibil nu doar datorită proporțiilor rezultatului, dar și al statisticilor. Echipa lui Klopp avea în minutul 84, la scorul de 207, o posesie de 73 la sută! Dean Smith, antrenorul celor de la Villa, nu are deloc experiență la acest nivel. A mai antrenat Walsall şi Brentford, dar acum l-a învins pe, probabil, cel mai bun antrenor al lumii.

    Atacantul Ollie Watkins (24 de ani) a ajuns în Premier League în această vară, după trei sezoane în Championship, la Brentford. Watkins le-a marcat „cormoranilor“ trei goluri şi a avut şi un assist pentru reuşita lui Jack Grealish de 6-2, în minutul 66. De asemenea, Jack Grealish (mijlocaş, 25 de ani) a reușit și el meciul vieții: două goluri și trei „assisturi”. Liverpool a replicat doar prin golurile semnate de Salah (33, 60).

    villa 2

    Liverpool avea trei victorii în primele trei meciuri din Premier League (4-3 cu Leeds United, 2-0 cu Chelsea şi 3-1 cu Arsenal). Aston Villa era și ea într-o formă bună, avea patru victorii şi un eşec în primele cinci meciuri oficiale din acest sezon.

    Mourinho și umilit fosta echipă! Mulți au fost cei care s-au grăbit cu verdicte și spuneau că Jose Mourinho (57 de ani) e un antrenor depășit.

    Au trecut trei ani de la ultimul mare triumf fotbalistic pentru Manchester United, câştigarea Ligii Europa, în sezonul 2016-2017. Ultimul titlu în Premier League a fost câștigat de United acum 7 ani. Actualul sezon l-a început cu o înfrângere „acasă” cu Crystal Palace, după care a urmat o victorie externă.

    mourinho

    Ieri, însă, pe „Old Trafford”, a fost o catastrofă: 1-6 cu Tottenham! Mourinho n-a avut milă de fosta sa echipă, iar londonezii, după ce au primit gol de la Bruno Fernandes (2-penalty) au înscris de şase ori: Ndombèlé (4), Son Heung-Min (7), Kane (30), Son Heung-Min (37), Aurier (51), Kane (79-penalty). United ar avea un singur argument în încercarea de a explica acest dezastru: a jucat în zece oameni din minutul 28, după ce Marţial a văzut „roşu“. Oricum, scorul era deja 2-1 pentru Tottenham.

    Doar de două ori în istorie mai încasase United şase goluri acasă în Premier League: cu Southampton în 1996 şi cu City în 2011.

    Ultima dată când Liverpool a pierdut un meci în care să încaseze 7 goluri a fost tocmai în 1963. „Cormoranii” pierdeau tot cu 7-2 pe terenul lui Tottenham.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.