UAV dă startul „Săptămânii europene a sportului”. Haideți la concurs!
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, împreună cu DJTS Arad organizează, începând de astăzi 23 septembrie și până în 30 septembrie, o serie de activități sportive în cadrul Săptămânii Europene a Sportului.
Cei mici și cei mari sunt invitați să participe în data de 25, 28 și 29 septembrie la concursuri sau cursuri pe teme sportive. În data de 25 septembrie, la Complex Sportiv Subcetate, între orele 10-14 va avea loc un turneu de tenis de câmp pentru copii, studenți și adulți. În data de 28 septembrie, între orele 17-18 cei pasionați de Yoga pot asista la o lecție online susținută de instructorul yoga Apurva Gupta (India), prin intermediu platformei ZOOM. În 29 septembrie, arădenii sunt așteptați la un concurs de orientare sportivă, organizat în colaborare cu Cercul de Orientare din cadrul Palatului Copiilor. Concursul va avea loc între orele 17-19 iar întâlnirea va avea loc la sediul UAV din Micălacă, zona 300, strada Elena Drăgoi.
Informații, înscrieri și detalii suplimentare referitoare la oricare dintre aceste evenimente pot fi solicitate la adresa de email [email protected], la tel: 0743107 182 (Viorel Ardelean) sau 0722 226 390 (Ghimbir Lorena- pentru concursul de tenis).
Comentariile portalului
Aradul a fost și va fi portocaliu. NE MERITAM SOARTA
Oare vor fi alegeri???!!!
Fain comentariu, și e bine că nu este de la un cititor, ci de la unul pus să comenteze. Aceste comentarii confirmă ceea ce știam: că e mai rău (...)